CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BRETEA ROMÂNĂ

Anunțuri de convocare a Consiliului Local în ședință

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local

REGULAMENT

Privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Local al comunei Bretea Română

CAPITOLUL I. DISPOZIŢII GENERALE

ART.1.-Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comuna Bretea Română sunt Consiliul Local, ca autoritate deliberativă şi Primarul ,ca autoritate executivă.

Consiliul local şi primarul funcţionează ca autorităţi autonome ale administraţiei publice locale şi gestionează şi soluţionează treburile publice din comună în condiţiile legii.

ART.2.-Mandatul consiliului local este de patru ani, el poate fii prelungit prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. Mandatul se exercită în condiţiile legii.

Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.

ART.3.-În exercitarea mandatului, consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. În calitate de aleşi locali, consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele ce îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

ART.4.-Calitatea de consilier este incompatibilă cu demnităţile publice, funcţiile publice de autoritate, cu calitatea de primar , precum şi cu calitatea de funcţionar public sau angajat contractual prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

ART.5.-Dizolvarea consiliului local, suspendarea şi încetarea mandatului de consilier se fac în condiţiile legii.

CAPITOLUL II. CONSTITUIREA CONSILIULUI LOCAL

ART.6.-Constituirea consiliului local se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi , la şedinţa de constituire a consiliului,se face de către prefect, prin ordin.

Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, se va proceda în conformitate cu prevederile art.30 alin.2,3 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată şi a art.1 alin.2,3,4 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002, pentru aprobarea regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, cu modificările şi completările ulterioare.

ART.7.-La şedinţa de constituire legal întrunită poate participa şi primarul declarat ales, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu s-a finalizat .

ART.8.-Şedinţa de constituire este deschisă de către prefect sau de reprezentantul acestuia.

ART.9.-Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri prezenţi la şedinţă.

Stabilirea celui mai în vârstă şi a celor mai tineri consilieri se face de către secretarul comunei, pe baza datelor rezultate din dosarul alegerii consiliului local, întocmit de biroul electoral de circumscripţie. Imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârstă, atrage de drept înlocuirea acestuia cu cel mai în vârstă consilier prezent la şedinţă.

ART.10.-Pentru validarea mandatelor consilierilor se alege o comisie de validare, compusă din trei membrii. Numărul membrilor comisiei de validare se stabileşte prin vot deschis, la propunerea preşedintelui de vârstă. Componenţa comisiei va reflecta pe cât posibil configuraţia politică a consiliului.

ART.11.-Comisia de validare funcţionează pe întreaga perioadă a mandatului consiliului local.

ART.12.-Desemnarea de candidaţi pentru comisia de validare se face de grupurile de consilieri care reprezintă aceleaşi partide, alianţe politice sau electorale, precum şi din grupul independenţilor. Numărul de locuri cuvenite fiecărui grup se determină în funcţie de numărul de mandate obţinute de grupul în cauză.

Candidaturile se supun la vot în ordinea descrescătoare a mărimii grupurilor de consilieri care au făcut propunerile. Alegerea membrilor comisiei de validare se face individual, prin votul majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţa de constituire. Rezultatul s-a consemnat in Hotărârea nr.26/2012.

ART.13.-Comisia de validare alege din rândul membrilor săi un preşedinte şi un secretar, respectându-se procedura de vot menţionată la art.12.

ART.14.-După constituirea comisiei de validare, aceasta procedează la examinarea legalităţii alegerii fiecărui consilier, pe baza dosarului întocmit de biroul electoral de circumscripţie, prezentate de preşedintele de vârstă.

Constatările comisiei se consemnează într-un proces verbal prin care se propune consiliului local validarea sau invalidarea mandatelor, conform modelului- anexă nr.1.

Invalidarea alegerii unui consilier se poate propune numai în cazurile prevăzute de art.31 alin.5 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001.

Dacă până la data validării, consilierul declarat ales nu mai face parte din partidul pe a cărei listă a fost ales, la cererea scrisă a partidului respectiv, mandatul acestuia nu va fi validat, urmând a fi validat primul supleant de pe listă.

În cazul consilierilor aleşi, aflaţi într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de art.88 din Legea nr.161/2003, aceştia pot opta în scris pentru una din funcţii. Dacă obţiunea exprimată nu este cea de consilier, comisia ia act de aceasta şi propune în şedinţa următoare validarea mandatului primului supleant de pe listele partidului sau alianţei respective.

ART.15.-Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă.

Consilierul al cărui mandat este supus validării sau invalidării, nu participă la vot.

Rezultatul validării s-a consemnat în Hotărârea nr.27/2012, care se comunică de îndată consilierilor care nu au fost prezenţi.

ART.16.-După validarea mandatelor a cel puţin două treimi din numărul de consilieri stabilit potrivit legii, consilierii a căror mandate au fost validate, depun în limba română următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi Legile ţării şi să fac cu bună- credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Bretea Română. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă, în cazul consilierilor care se declară atei sau au o altă credinţă decât cea creştină.

Jurământul se depune după următoarea procedură: secretarul comunei va da citire jurământului, după care fiecare consilier validat se va prezenta, în ordine alfabetică, la masa special amenajată, pe care se află un exemplar din Constituţia României şi Biblia. Consilierul va pune mâna stângă pe Constituţie şi, dacă este cazul pe Biblie şi va pronunţa cuvântul „Jur”, după care va semna jurământul de credinţă care va fi imprimat pe un formular special. Consilierii pot depune jurământul fără forma religioasă, acesta fiind imprimat pe formular fără această formulă.

Jurământul se semnează în două exemplare, un exemplar se păstrează la dosarul de validare, iar al doilea se înmânează consilierului.

Consilierul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept, aceasta consemnându-se în procesul verbal al şedinţei.

ART.17.-După validarea mandatelor şi depunerea jurământului de către cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului local, preşedintele de vârstă declară consiliul local legal constituit .Declararea consiliului local legal constituit se constată prin Hotărârea nr.28/2012.

ART.18.-Hotărârile nr.26,27,28/2012 adoptate de consiliul local se semnează de preşedintele de vârstă, de cei doi consilieri asistenţi şi se contrasemnează de secretar. Aceste hotărâri au un caracter constatator.

ART.19.-După declararea ca legal constituit a consiliului local, consilierilor în funcţie li se eliberează o legitimaţie care atestă calitatea de membru a consiliului local, semnată de primar, precum şi un semn distinctiv al calităţii lor de reprezentant ales al colectivităţii locale, pe care consilierii au dreptul să-l poarte pe durata mandatului. Legitimaţia şi însemnul se pot păstra şi după încetarea mandatului, cu titlu evocativ. Costurile acestora se suportă de către consiliul local. Modelul legitimaţiei şi a însemnului va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern.

CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CONSILIULUI LOCAL

SECTIUNEA I. PREŞEDINTELE DE ŞEDINŢĂ

ART.20.-După declararea ca legal constituit, consiliului local alege, dintre membrii săi, cu votul deschis al majorităţii consilierilor în funcţie, un preşedinte de şedinţă. Preşedintele de şedinţă se alege pentru o perioadă de o luna, perioadă în care va conduce şedinţele consiliului şi în care va semna hotărârile adoptate de acesta .

După alegerea preşedintelui de şedinţă, acesta preia conducerea lucrărilor consiliului.

Rezultatul alegerii preşedintelui de şedinţă se consemnează în Hotărârea nr.29/2012.

ART.21.-Hotărârile nr.26,27,28,29, adoptate de consiliul local pe baza normelor de mai sus, se semnează de preşedintele de vârstă, de cei doi consilieri asistenţi şi se contrasemnează de secretar. Aceste hotărâri au un caracter constatator, nu produc efecte juridice, neputând forma obiectul unei acţiuni în justiţie.

ART.22.-Preşedintele de şedinţă exercită următoarele atribuţii principale:

-Conduce şedinţele consiliului local

-Supune votului consilierilor proiectele de hotărâri, asigură numărarea voturilor şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor „pentru”, a voturilor „contra” şi a abţinerilor.

-Semnează hotărârile adoptate de consiliul local, chiar dacă a votat împotriva adoptării acestora, precum şi procesul verbal al şedinţei.

-Asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de desfăşurare al şedinţelor.

-Supune votului consilierilor orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului local.

-Aplică dacă este cazul, sancţiunile prevăzute de statutul aleşilor locali sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni.

-Îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament, sau însărcinări date de consiliul local.

SECŢIUNEA II. VALIDAREA ALEGERII PRIMARULUI ŞI ALEGEREA VICEPRIMARULUI

ART.23.-Actul validării alegerii primarului se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local, sau după caz, într-o şedinţă extraordinară, de către un judecător desemnat de preşedintele Judecătoriei Haţeg.

ART.24.-După prezentarea actului de validare, primarul depune în faţa consiliului local, jurământul prevăzut la art.32 din Lege nr. 215/2001, republicată

După depunerea jurământului în cadrul unei ceremonii publice, primarului i se înmânează legitimaţia, care va fi semnată de preşedintele de şedinţă, semnul distinctiv al calităţii de primar, precum şi eşarfa în culorile drapelului naţional al României. Legitimaţia şi semnul distinctiv al calităţii de primar se pot păstra şi după încetarea mandatului, dar cu titlu evocativ.

Pe timpul desfăşurării lucrărilor şedinţei consiliului local, primarul are obligaţia să poarte eşarfa. În sala de şedinţă, primarul ocupă un loc distinct, la fel şi prefectul sau reprezentantul său prezent la şedinţă.

ART.26.-Primarul participă de drept la şedinţele consiliului local şi are dreptul să-şi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi.

Punctul său de vedere se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al şedinţei.

ART.27.-Consiliul local alege din rândul membrilor săi pe viceprimar. Durata mandatului viceprimarului ester egală cu durata cu cea a mandatului consiliului local.

Propunerile de candidaţi pentru funcţia de viceprimar se face de către consilieri sau grupuri de consilieri.

Alegerea viceprimarului se face prin vot secret, pe bază de buletine de vot.

ART.28.-Este declarat ales viceprimar, consilierul care a obţinut votul majorităţii consilierilor în funcţie.

În cazul în care nu s-a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, în aceiaşi şedinţă, la care participă candidaţii situaţi pe primele două locuri.

La al doilea tur de scrutin este declarat ales viceprimar, consilierul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

Rezultatul votului se consemnează într-un proces verbal semnat de preşedintele de şedinţă şi de secretar. Constatarea alegerii se consemnează în Hotărârea nr.30/2012 a consiliului local.

ART.29.-Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.

SECŢIUNEA III. CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA COMISIILOR DE SPECIALITATE

ART.30.-După constituire, consiliul local stabileşte şi organizează comisii de specialitate pe principalele domenii de activitate:dezvoltarea economico-socială, buget, finanţe,administrarea domeniului public şi privat, urbanism şi realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului, servicii publice şi comerţ, învăţământ, sănătate, cultură, culte, sport,protecţie socială,administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

ART.31.-Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii.

ART.32.-Numărul de consilieri şi denumirea comisiilor de specialitate se aprobă de consiliul local, prin vot deschis, cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, adoptându-se în acest sens o hotărâre. Numărul membrilor comisiilor de specialitate va fi întotdeauna impar.

Componenţa nominală a comisiilor de specialitate se stabileşte ţinându-se seama pe cât posibil de profesia şi ocupaţia consilierilor. Numărul locurilor care revin fiecărui grup de consilieri în fiecare comisie de specialitate, precum şi nominalizarea acestora în comisii, se stabileşte de către consiliul local, în funcţie de ponderea acestora.

Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar, cu votul deschis al majorităţii membrilor acestora.

ART.33.-Preşedintele comisiei de specialitate are următoarele atribuţii principale:

-asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local şi cu celelalte comisii de specialitate.

-convoacă şedinţele comisiei.

-conduce şedinţele comisiei.

-propune ca la lucrările comisiei să participe şi alte persoane din afara acesteia, dacă apreciază că este necesar.

-participă la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce reprezintă importanţă pentru comisia pe care o conduce.

-susţine în şedinţele de consiliu avizele formulate de comisie.

-anunţă rezultatul votării, pe baza rezultatelor comunicate de secretar

Preşedintele comisiei îndeplineşte orice alte atribuţii referitoare la activitatea comisiei, prevăzute de lege, de prezentul regulament sau de stabilite de consiliul local.

ART.34.-Secretarul comisiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

-efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a membrilor comisiei.

-numără voturile şi îl informează pe preşedinte de asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecărei hotărâri şi asupra rezultatului votării.

– asigură redactarea avizelor şi a proceselor verbale.

Secretarul comisiei îndeplineşte orice alte sarcini prevăzute de prezentul regulament sau însărcinări stabilite de comisie sau de preşedintele comisiei.

ART.35.-Convocarea şedinţelor de comisie se face de către preşedintele acesteia, cu cel puţin trei zile înainte.

Ordinea de zi se aprobă de comisie la propunerea preşedintelui. Oricare dintre membrii comisiei poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme.

Participarea consilierilor la şedinţele de comisie este obligatorie.

ART.36.-Şedinţele comisiei sunt de regulă publice. Comisia hotărăşte dacă la dezbateri să fie prezente şi alte persoane interesate sau reprezentanţi ai presei.

La şedinţele comisiei poate participa primarul sau consilierii care au făcut propuneri ce stau la baza lucrărilor acesteia(proiecte de hotărâri, amendamente, anchete), specialişti din serviciile publice locale.

Persoanele prevăzute la aliniatul de mai sus pot fi ascultate în cadrul şedinţei comisiei, dar nu au drept de vot.

ART.37.-Preşedintele comisiei va urmării, ca cel puţin o dată pe lună înaintea şedinţei consiliului, să fie consacrată o zi exclusiv activităţii în comisie.

ART.38.-Comisia lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor săi şi aprobă hotărâri cu votul majorităţii consilierilor prezenţi. Votul în comisie este de regulă deschis. În anumite situaţii, hotărâte de membrii comisiei, se poate recurge şi la vot secret.

ART.39.-Lucrările şedinţei comisiei se consemnează, prin grija secretarului acesteia, într-un proces verbal.

Preşedintele poate încuvinţa ca procesele verbale ale şedinţelor să fie consultate de alte persoane interesate care nu au participat la şedinţă, cu excepţia proceselor verbale ale şedinţelor care s-au desfăşurat cu uşile închise.

ART.40-Comisiile de specialitate au următoarele atribuţii principale:

-analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local

-se pronunţă asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare.

-întocmesc rapoare asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate, pe care le prezintă consiliului local. Raportul va cuprinde propuneri motivate privind admiterea, modificarea sau respingerea proiectului de hotărâre sau a actului analizat.

Rapoartele vor cuprinde în mod obligatoriu, pe lângă opinia majorităţii membrilor comisiei şi părerea contrară, motivată, a celorlalţi consilieri din comisie. Raportul astfel întocmit va fi difuzat consilierilor cu cel puţin trei zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de hotărâre în şedinţa consiliului.

Comisiile de specialitate îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin prezentul regulament sau însărcinări date prin hotărâri ale consiliului local, dată acestea au legătură cu activitatea lor.

ART.41.-Dacă în urma dezbaterilor din şedinţă intervin modificări importante pentru conţinutul proiectului, preşedintele de şedinţă poate solicita reexaminarea proiectului de hotărâre de către comisia de specialitate şi compartimentul de resort .

ART.42.-La propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor în funcţie, consiliul local va putea hotărî organizarea unei comisii speciale de analiză şi verificare a activităţii comisiilor de specialitate, pe perioadă determinată.

Componenţa comisiei, obiectivele şi perioada în care îşi desfăşoară activitatea, se stabilesc prin hotărârea consiliului local.

Comisia prezintă raportul său în şedinţa consiliului local care va hotărî cu privire la cele constatate.

SECŢIUNEA IV. DELEGATUL SĂTESC

ART.43.-Delegatul sătesc este reprezentantul cetăţenilor din satele care nu au consilieri aleşi în consiliul local. În această calitate el participă de drept la şedinţele consiliului local în care se discută probleme ce privesc satul respectiv, votul său având doar caracter consultativ.

ART.44.-Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local, de adunarea sătească, convocată cu cel puţin 15 zile înainte de către primar.

Adunarea sătească este constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii şi se desfăşoară în prezenţa primarului sau a viceprimarului şi a minim doi consilieri locali desemnaţi prin hotărâre a consiliului local. Reprezentantul familiei poate fi doar o persoană majoră.

Alegerea delegatului sătesc se face prin votul deschis al majorităţii reprezentanţilor familiilor prezenţi la adunare.

Alegerea delegatului se consemnează într-un proces verbal semnat de primar sau viceprimar şi de trei reprezentanţi ai satului respectiv prezenţi la adunare., care constituie actul de investire în calitatea de delegat sătesc.

ART.45.-Delegatul sătesc informează cetăţenii despre hotărârile adoptate de consiliul local în probleme ce privesc satul respectiv şi sprijină primarul în îndeplinirea lor.

SECŢIUNEA V. ALTE DISPOZIŢII

ART.46.-Secretarul comunei participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului şi îi revin următoarele atribuţii principale privitoare la şedinţele consiliului local:

-asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local

-asigură efectuarea lucrărilor de secretariat.

-efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţele a consilierilor.

-pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local şi participă la redactarea proiectelor de hotărâri.

-consemnează rezultatul votului şi informează preşedintele de şedinţă asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecărei hotărâri.

-asigură întocmirea procesului verbal al şedinţei, semnarea acestuia, pune la dispoziţia consilierilor înaintea fiecărei şedinţe, procesul verbal al şedinţei anterioare şi solicită aprobarea acestuia.

-contrasemnează hotărârile consiliului local.

-asigură întocmirea dosarelor de şedinţă, legarea, numerotarea paginilor, semnarea şi ştampilarea acestora.

-urmăreşte ca la deliberarea şi adoptarea unor hotărâri ale consiliului local să nu ia parte consilierii care se încadrează în dispoziţiile art.46 alin.1 din Legea nr.215/2001 şi îl informează pe preşedintele de şedinţă despre asemenea situaţii.

-prezintă în faţa consiliului local punctul său de vedere cu privire la legalitatea unor proiecte de hotărâre sau a altor măsuri supuse deliberării consiliului local., dacă este cazul, refuză să contrasemneze hotărârile pe care le consideră ilegale.

-poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a şedinţelor.

-acordă consilierilor asistenţă şi sprijin de specialitate în desfăşurarea activităţii, inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri.

-asigură comunicarea către Instituţia Prefectului, primar, autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice interesate, hotărârile consiliului local în termenul prevăzut de lege.

-asigură aducerea la cunoştinţa publică a hotărârilor cu caracter normativ adoptate de consiliul local.

-coordonează activitatea personalului din aparatul permanent de lucru al consiliului local.

-îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de lege şi de prezentul regulament sau însărcinări date de consiliul local, privind buna organizare şi desfăşurare a şedinţelor consiliului.

ART.47.-Secretarul comunei păstrează declaraţiile aleşilor locali:primar, viceprimar, consilieri locali, privind interesele personale într-un dosar special numit registru de interese.

Transmite Instituţiei Prefectului, până la data de 1 martie a fiecărui an, un exemplar al declaraţiilor privind interesele personale reactualizate.

CAPITOLUL IV. FUNCŢIONAREA CONSILIULUI LOCAL

SECŢIUNEA I. DESFĂŞURAREA ŞEDINŢELOR CONSILIULUI LOCAL

ART.48.-Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare lunar, la convocarea primarului.

El se poate întrunii în şedinţe extraordinare la cererea primarului sau a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului.

Consiliul local se convocă în şedinţe extraordinare de către primar sau a cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului local, în condiţiile art.39 alin.2 din Legea nr.215/2001

Convocarea consiliului local se face cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţelor extraordinare.

În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, convocarea consiliului se poate face şi de îndată.

ART.49.-Convocarea se face în scris, prin dispoziţia primarului, care va cuprinde data, ora şi locul desfăşurării acesteia,precum şi ordinea de zi.

Dispoziţia de convocare a şedinţei se afişează la sediul primăriei şi se aduce la cunoştinţa locuitorilor prin afişare în toate satele comunei.

ART.50.-Consilierii sunt invitaţi la şedinţe prin intermediul secretarului, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi.

ART.51.-Şedinşele consiliului local sunt legal constituite dacă sunt prezenţi majoritatea consilierilor în funcţie. Prezenţa consilierilor la şedinţe este obligatorie. Cazurile în care se consideră că absenţa este motivată sunt: cazuri de boală care necesită spitalizare sau îngrijiri medicale ce au făcut imposibilă prezenţa la şedinţe, a unei deplasări în străinătate sau în interes de serviciu pentru rezolvarea unei probleme care nu suferă amânare, evenimente de forţă majoră.

ART.52.-Şedinţele consiliului local sunt publice în condiţiile legii. Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română, limba oficială a statului.

În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului şi să-l transmită spre publicare în presa locală . Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

Anunţul cuprinde o notă de fundamentare, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris patru propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra mediului de afaceri, se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termen de 30 de zile.

La publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel puţin 10 zile pentru a primii în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

Conducătorul autorităţii publice va desemna o persoană din cadrul instituţiei, responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.

Proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate

Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfăşoare în cel mult 10 zile de la datei şi locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.

În cazul reglementării unei situaţii, care din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unor grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare.

ART.53.-Proiectul ordinii de zi cuprinde : proiecte de hotărâri, rapoarte şi informări prevăzute de lege, rapoarte ale comisiilor speciale, întrebări, interpelări, cereri , adrese, petiţii sau alte probleme propuse de primar sau de consilieri.

Proiectul ordinii de zi se întocmeşte la propunerea primarului, a viceprimarului, a consilierilor , a secretarului, a comisiilor de specialitate sau la solicitarea cetăţenilor din comună.

Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul de specialitate al compartimentului de resort din aparatul propriu şi de avizul comisiei de specialitate a consiliului local, cu excepţia celor înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor extraordinare şi a celor convocate în situaţie de forţă majoră sau de maximă urgenţă.

ART.54.-Prezenţa consilierilor la şedinţe este obligatorie şi se va înscrie în registrul de prezenţă păstrat de secretar.

Consilierul care nu poate lua parte la şedinţă, din motive întemeiate, va trebui să comunice aceasta în timp util secretarului, primarului sau preşedintelui de şedinţă.

În cazul în care un consilier absentează la două şedinţe consecutiv, nemotivat, poate fi sancţionat în condiţiile prezentului regulament.

ART.55.-Dezbaterea proiectelor de hotărâri se face conform înscrierii lor pe ordinea de zi. Modificarea sau suspendarea dezbaterii unor puncte de pe ordinea de zi se poate face, în cazuri justificate, cu aprobarea majorităţii consilierilor prezenţi.

ART.56.-Dezbaterea proiectelor de hotărâri este precedată de prezentarea de către iniţiator a expunerii de motive, a proiectului de hotărâre, precum şi a raportului de avizare al comisiei de specialitate şi dacă este cazul şi a raportului compartimentului de resort.

Dezbaterea textului proiectului de hotărâre începe cu titlu şi continuă cu fiecare articol în parte. Eventualele amendamente se supun la vot, fiecare articol în parte, începând cu cele iniţiate de comisia de specialitate şi continuând cu cele din timpul dezbaterilor, în ordinea în care au fost făcute. Amendamentele se aprobă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.

Adoptarea unui amendament exclude discutarea şi supunerea la vot a unor amendamente similare la articolul sau aliniatul respectiv.

După dezbaterea articolelor şi aprobarea amendamentelor se supune votului consiliului local hotărârea în ansamblul ei şi se adoptă cu cvorumul prevăzut de lege.

ART.57.-Rapoartele, informările, cererile, şi alte materiale se dezbat şi se aprobă de către consiliul local cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.

ART.58.-Nimeni nu poate lua cuvântul decât dacă îi este dat de către preşedintele de şedinţă.

Preşedintele are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt în funcţie de obiectul dezbaterilor. Consilierul este obligat ca în cuvântul lui să se refere exclusiv la problema pentru discutarea căreia s-a înscris la cuvânt.

ART.59.-Preşedintele de şedinţă va da cuvântul oricând unui consilier pentru a răspunde într-o chestiune de ordin personal care îl priveşte.

ART.60.-Preşedintele de şedinţă poate cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia consiliului. Cererea de încheiere a dezbaterii se aprobă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.

ART.61.-Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii, atât de către cel care are cuvântul, cât şi de către cei din sala de şedinţă.

Se interzice dialogul între vorbitori şi persoanele aflate în sală.

ART.62.-În cazul în care desfăşurarea şedinţei este perturbată, preşedintele poate întrerupe şedinţa şi dispune evacuarea din sală a persoanelor, altele decât consilieri, care împiedică în orice fel desfăşurarea normală a şedinţei consiliului.

ART.63.-Dezbaterile din şedinţele de consiliu local se consemnează într-un proces verbal semnat de preşedintele de şedinţă şi de secretar, care îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate şi se fac publice prin grija secretarului.

Procesul verbal va cuprinde obligatoriu şi modul de adoptarea hotărârii, evidenţiind numărul de voturi „pentru”, „împotrivă”, şi al abţinerilor.

La începutul fiecărei şedinţe, secretarul pune la dispoziţia consilierilor procesul verbal al şedinţei anterioare, care va fi supus aprobării consiliului.

Consilierii au dreptul să conteste con ţinutul procesului verbal şi să ceară menţionarea exactă a opiniilor exprimate. În aceste cazuri procesul verbal se reface în mod corespunzător.

SECŢIUNEA II. PROCEDURA INIŢIERII PROIECTELOR DE HOTĂRÂRE

ART.64.-Proiectele de hotărâre pot fi iniţiate de către primar, viceprimar, de către consilieri sau de cetăţenii comunei.

ART.65.-Proiectele de hotărâri vor fi însoţite de o notă de fundamentare, care va conţine motivele de fapt şi de drept care au stat la baza iniţierii proiectului de hotărâre cu respectarea normelor de tehnică legislativă.

Iniţiatorul proiectului îl poate retrage până la data înscrierii acestuia pe ordinea de zi.

ART.66.-După examinarea proiectului, comisia de specialitate şi compartimentul de resort din aparatul propriu, întocmesc fiecare câte un raport cu privire la avizarea şi respectiv cu privire la oportunitatea şi temeinicia lui.

Rapoartele se transmit secretarului care va lua măsurile necesare pentru asigurarea cunoaşterii lor de către primar şi de către consilieri.

ART.67.-Proiectele de hotărâre, însoţite de raportul comisiei de specialitate şi de cel al compartimentului de resort, se înscriu pe ordinea de zi a şedinţei prin menţionarea titlului şi a iniţiatorului.

ART.68.-Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi vor fi puse la dispoziţia consilierilor pentru studiu, cel mai târziu odată cu înmânarea invitaţiei, prin grija secretarului comunei şi va fi adus la cunoştinţa publică prin afişare .

SECŢIUNEA III. PROCEDURA DE VOT

ART.69.-Votul consilierilor este personal şi poate fi deschis sau secret.

Votul deschis se exprimă public prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal.

Consiliul hotărăşte, la propunerea preşedintelui de şedinţă, ce modalitate de vot se va folosii, în afară de cazul în care prin lege sau regulament se stabileşte o anumită procedură de vot.

ART.70.-Votarea prin apel nominal se face în felul următor: „pentru” şi „contra”. Preşedintele dă citire numelui şi prenumelui consilierului, fiecare consilier răspunde „pentru” sau „contra”şi semnează. După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele consilierilor care nu au răspuns sau care au lipsit la primul tur.

ART.71.-Pentru votul secret se folosesc buletine de vot care vor cuprinde:obiectul votului, numele şi prenumele persoanelor implicate în vot sau întrebarea clară şi concisă la care se va răspunde cu DA sau NU precum şi data şedinţei.

Buletinele de vot se introduc într-o urnă, iar la numărarea voturilor nu se iau în calcul acele buletine de vot pe care nu a fost exprimată obţiunea.

Rezultatul votului secret se constată de către preşedintele de şedinţă, asistat de secretar şi se consemnează într-un proces verbal semnat de aceştia.

ART.72.-Hotărârile se adoptă cu cvorumul prevăzut de lege sau de prezentul regulament.

Pentru adoptarea hotărârilor este necesară prezenţa majorităţii consilierilor în funcţie. Dacă în sala de şedinţe nu sunt prezenţi majoritatea consilierilor în funcţie, preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului necesar.

ART.73.-Proiectele de hotărâre respinse de consiliu nu pot fi readuse în discuţie în cursul aceleiaşi şedinţe.

ART.74.-Consilierii au dreptul să solicite ca în procesul verbal să se consemneze expres modul în care s-a votat, secretarul fiind obligat să se conformeze.

CAPITOLUL IV. EXERCITAREA MANDATULUI DE CONSILIER

SECŢIUNEA I. NORME PRIVIND EXERCITAREA MANDATULUI DE CONSILIER

ART.75.-După validarea alegerilor, consilierilor li se eliberează legitimaţia de consilier şi semnul distinctiv de aleşi locali.

ART.76.-Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate, consilierii primesc o indemnizaţie de şedinţă.

Indemnizaţia de şedinţă pentru membrii consiliului care participă la şedinţele ordinare ale consiliului şi la şedinţele comisiilor de specialitate va fi în cuantum de 5% din indemnizaţia lunară a primarului comunei. Numărul maxim de şedinţe pentru care se poate acorda indemnizaţia este de o şedinţă ordinară de consiliu şi o şedinţă de comisii de specialitate pe lună.

Consilierii au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le-au făcut în exercitarea mandatului şi pe care le pot justifica cu documente.

Prevederile prezentului articol se aplică şi delegatului sătesc.

Consiliul local poate hotărî diminuarea cuantumului indemnizaţiei, în concordanţă cu posibilităţile de finanţare .

Consilierii au dreptul, după caz, la diurnă de deplasare şi la plata cheltuielilor de transport şi cazare pentru activităţile delegate de exercitarea mandatului.

ART.77.-Consilierii locali, primarul şi viceprimarul beneficiază de decontarea contravalorii transportului din localitatea în care domiciliază, în localitatea în care se desfăşoară şedinţa consiliului local, în condiţiile legii.

ART.78.-Consilierii locali, primarul şi viceprimarul beneficiază de plata cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională, organizate de instituţii specializate, în decursul mandatului , dacă participarea la cursuri este aprobată prin hotărâre a consiliului local.

ART.79-În urma îndeplinirii unor misiuni oficiale, consilierii locali sunt obligaţi să prezinte în prima şedinţă ordinară de consiliu local, un raport privind deplasările efectuate în termen de 45 de zile de la data încheierii misiunii. În cazul neprezentării acestui raport în termenul prevăzut, consilierii locali vor suporta cheltuielile de deplasare.

ART.80.-În exercitarea mandatului, consilierii sunt obligaţi să organizeze periodic (cel puţin semestrial) întâlniri cu cetăţenii şi să le acorde audienţe.

Consilierii sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului.

ART.81.-Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte, sau după caz,în nume propriu,pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat.

La cererea consilierilor, votul lor va fi consemnat în mod obligatoriu în procesul verbal al şedinţei.

ART.82.-Schimbările survenite în activitatea consilierilor, în timpul exercitării mandatului, se aduc la cunoştinţa consiliului în cel mult 10 zile de la data apariţiei acestora.

SECŢIUNEA II. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE CONSILIERILOR LOCALI

ART.83.-Consilierii locali, în exercitarea calităţii lor de reprezentanţi ai colectivităţii locale, au următoarele drepturi:

-de a avea acces la orice informaţie de interes public.

-dreptul la asociere este garantat consilierilor locali

-dreptul la decontarea în condiţiile legii a cheltuielilor legate de

exercitarea mandatului.

-au dreptul la iniţiativă în promovarea actelor administrative individuale

sau în grup.

-dreptul la indemnizaţia de şedinţă prevăzută de prezentul regulament.

ART.84.-Consilierii locali, în exercitarea calităţii lor de reprezentanţi ai colectivităţii locale au următoarele obligaţii:

-să participe pe durata mandatului la exercitarea funcţiilor autorităţii administraţiei locale din care face parte, cu bună credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales.

-să respecte Constituţia şi Legile ţării, regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.

-să depună declaraţia de interese personală, în care să menţioneze interesele lor personale care contravin interesului general al consiliului local şi să reactualizeze declaraţia privind interesele personale la începutul anului, dar nu mai târziu de 1 februarie.

-în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puţin odată pe trimestru întâlniri cu cetăţenii, să acorde audienţe şi să prezinte consiliului local o informare privind problemele ridicate de cetăţeni.

-să prezinte anual un raport de activitate în faţa consiliului local care va fi făcut public prin grija secretarului comunei.

-să-şi perfecţioneze pregătirea în domeniul administraţiei prin participarea la cursurile de pregătire cu aprobarea consiliului local.

-nu pot face uz şi nu se pot prevala de calitatea lor de consilier în exercitarea unei activităţi private.

-să-şi depună în termen declaraţia de avere.

-nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii, fiind obligaţi ca la începutul dezbaterilor să anunţe interesul personal pe care îl au în problema respectivă.

ART.85.-Participarea consilierilor la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate este obligatorie.

Consilierii nu pot lipsii de la şedinţele consiliului local sau de la şedinţele de comisii, decât în cazul în care au obţinut aprobarea consiliului sau din motivele prevăzute de art.51 din prezentul regulament.

SECŢIUNEA III. DIZOLVAREA CONSILIULUI LOCAL. SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA MANDATULUI DE CONSILIER

ART.86.-Consiliul local se consideră dizolvat de drept dacă într-un interval de trei luni consecutive nu s-a întrunit sau dacă nu a adoptat timp de trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre, sau dacă numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi. Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare de drept a consiliului local şi propune Guvernului organizarea de noi alegeri.

ART.87.-Consiliulul local mai poate fi dizolvat şi dacă a adoptat într-un interval de cel mult 6 luni, cel puţin trei hotărâri care au fost anulate de către instanţa de contencios administrativ prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

ART.88.-Consilierii pot demisiona prin cerere scrisă adresată consiliului local, care ia act de demisie şi declară postul vacant.

ART.89.-Mandatul de consilier poate fi suspendat de drept numai în condiţiile prevăzute de art.56 din Legea nr.215/2001.

ART.90.-Schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială, precum şi imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutiv, duc la încetarea de drept a mandatului de consilier înainte de termen, constatată prin hotărârea consiliului local. Mandatul încetează de drept înainte de termen şi în alte situaţii prevăzute de Legea nr.215/2001.

ART.91.-Nerespectarea depunerii declaraţiei de interese personale în termenul prevăzut de art.79 din Legea nr.393/2004 atrage suspendarea de drept a mandatului de consilier până la depunerea declaraţiei. Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului.

Suspendarea sau încetarea mandatului se constată prin hotărâre de consiliu local.

ART.92.-Fapta aleşilor locali de a face declaraţii privind interesele personale, care nu corespund adevărului, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal.

SECŢIUNEA IV. RĂSPUNDEREA CONSILIERILOR LOCALI ŞI A VICEPRIMARULUI

ART.93.-Aleşii locali răspund, în condiţiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.

ART.94.-Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, precum şi solidar, pentru activitatea consiliului local din care fac parte şi pentru hotărârile pe care le-au votat.

ART.95.-Încălcarea de către un consilier a obligaţiilor ce-i revin în exercitarea mandatului atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de art.57 din Legea nr.393/2004, privind statutul aleşilor locali.

La aplicarea sancţiunilor se va ţine seama de gravitatea abaterii, de frecvenţa acesteia şi condiţiile producerii ei.

ART.96.-În exercitarea atribuţiilor sale cu privire la menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului în timpul şedinţei, preşedintele de şedinţă poate aplica următoarele sancţiuni:

a)-avertisment

b)-chemare la ordin

c)-retragerea cuvântului

d)-eliminarea din sala de şedinţă

ART.97.-Consiliul poate hotărî cu votul a două treimi din numărul membrilor săi, aplicarea următoarelor sancţiuni, consilierilor care în exercitarea mandatului au săvârşit abateri de la prevederile legii şi ale prezentului regulament.:

a)-excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate.

b)-retragerea îndemnizaţiei de şedinţă pentru 1-2 şedinţe.

Propunerea aplicării sancţiunilor prevăzute la alin.1 se face de către preşedintele de şedinţă sau de consilieri.

Pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.1, cazul se va trimite comisiei de specialitate care are în obiectul de activitate şi aspectele juridice, iar pe baza cercetărilor efectuate şi a explicaţiilor furnizate de cei în cauză, va întocmi şi prezenta un raport.

ART.98.-Pe perioada sancţionării, consilierii în cauză nu sunt luaţi în calcul la stabilirea cvorumului de lucru.

ART.99.-Interdicţia participării la următoarea şedinţă a consiliului local precum şi excluderea de la lucrările şedinţei şi ale comisiei de specialitate, au drept consecinţă neacordarea îndemnizaţiei de şedinţă în perioada respectivă.

ART.100.-Excluderea temporară de la lucrările consiliului local şi ale comisiilor de specialitate nu poate depăşii două luni.

ART.101.-Pentru menţinerea ordinii în şedinţele comisiilor de specialitate, preşedinţii acestora au aceleaşi drepturi ca şi preşedintele de şedinţă.

ART.102.-Pentru abateri grave şi repetate, săvârşite în exercitarea mandatului de viceprimar, acestuia i se pot aplica următoarele sancţiuni:

a)-mustrare

b)-avertisment

c)-diminuarea îndemnizaţiei cu 5-10% pe timp de 1-3 luni

d)-eliminarea din funcţie

Sancţiunile prevăzute la lit.a şi b se aplică prin hotărârea consiliului local, la propunerea motivată a primarului. Motivele care justifică propunerea de sancţionare vor fi aduse la cunoştinţa consilierilor cu cel puţin cinci zile înaintea şedinţei. Hotărârile se adoptă cu votul deschis al majorităţii consilierilor în funcţie.

Sancţiunile prevăzute la lit.c şi d pot fi adoptate cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Aplicarea sancţiunilor prevăzute la lit.c şi d poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat constituţia, celelalte legi ale ţării, sau a prejudiciat interesele ţării, ale comunei sau ale locuitorilor comunei. La eliberarea din funcţie se aplică prevederile Legii nr.215/2001, republicatş.

SECŢIUNEA V. ÎNTREBĂRI, INTERPELĂRI, PETIŢII ŞI INFORMAREA CONSILIERILOR LOCALI

ART.103.-Fiecare consilier poate adresa întrebări primarului, viceprimarului, secretarului, precum şi conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu al consiliului local sau ai serviciilor subordonate.

Prin întrebare se solicită informaţii cu privire la un fapt necunoscut de consilieri.

Cei întrebaţi vor răspunde, de regulă, imediat, sau dacă nu este posibil, la următoarea şedinţă a consiliului.

ART.104.-Interpelarea constă într-o cerere prin care se solicită explicaţii în legătură cu un fapt cunoscut. Cel interpelat are obligaţia de a răspunde în termen de 15 zile.

ART.105.-Consilierii pot solicita informaţii la sediul autorităţii publice locale, sau, după caz, serviciilor publice ale acestora. Informaţiile se pot cere şi comunica în scris şi oral.

ART.106.-Orice cetăţean are dreptul de a adresa cereri sau petiţii consiliului local.

ART.107.-Cererile şi petiţiile se înscriu într-un registru special, primesc un număr, consemnându-se elementele principale cu privire la petent şi obiectul cererii.

Secretarul prezintă petiţia consiliului local sau o transmite autorităţii competente spre analiză şi soluţionare.

Petiţionarului i se aduce la cunoştinţă soluţia adoptată, în termenul prevăzut de lege, prin griza secretarului.

CAPITOLUL V. APARATUL PERMANENT AL CONSILIULUI LOCAL. DISPOZIŢII FINALE

ART.108.-Pentru buna desfăşurare a lucrărilor consiliului local se poate înfiinţa aparatul permanent de lucru al consiliului local, format din 1-3 persoane, din care, cel puţin una, va avea în mod obligatoriu pregătire juridică.

ART.109.-Aparatul permanent de lucru se organizează potrivit unei organigrame şi unui stat de funcţii proprii, aprobate de consiliul local.

ART.110.-Încadrarea personalului din aparatul permanent de lucru se va face pe bază de concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.

Comisia de concurs se stabileşte prin hotărâre de consiliu.

Salarizarea personalului se face potrivit OUG nr.24/2000, aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

ART.111.-Apărarea intereselor consiliului local în faţa instanţei de judecată se face de către persoana cu studii juridice angajată în aparatul permanent sau de un apărător ales.

Cheltuielile aferente se suportă din bugetul local.

ART.112.-Secretarul comunei, aparatul propriu al consiliului local, precum şi aparatul serviciilor publice locale, asigură consilierilor asistenţă de specialitate.

ART.113.-Modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local se face cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

ART.114.-La data aprobării prezentului regulament, se abrogă Hotărârea Consiliului Local nr.55/2008.

Hotărâri ale Consiliului Local

Minuta și procese verbale de ședință

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

Membrii Consiliului Local

legislatura 2016 – 2020

BEICA Ioan

GRUIA Gabriel

GUȘE Cornelia Pușa

GUȘE Emanuel Romeo

JURJ Ioan

MANCIU Paul Daniel

MARTIN Simion

MERLUȘCĂ Adrian Aurelian

MUNTEANU Cristinel Giulianu

STERIAN Nicolae

RUS Valentin

DECLARAȚII DE AVERE ȘI DE INTERESE

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

Rapoarte anuale de activitate ale consilierilor locali

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.

Print Friendly, PDF & Email