ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
Refuz semnătură
Acest spațiu este rezervat documentelor prin care autoritatea publică motivează refuzul de aprobare pentru unele solicitări venite din partea cetățenilor.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
Anunț dezbatere publică PH nr.68/2025
Anunț dezbatere publică PH nr.68-2025-Studiu de fundamentare concesiunare retea gaz
P-V ședință extraordinară CL din 20.12.2023
P-V ședință extraordinară CL din data de 20.12.2023
Proiect de hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2023
Proiect de hotarare impozite si taxe locale 2023
proiect de hotărâre nr.83/2018
Proiect de hotărâre nr.83-2018
DISPOZIȚIE CONVOCARE ȘEDINȚĂ ORDINARĂ CL DIN DATA DE 27.02.2026
DISPOZIȚIE CONVOCARE ȘEDINȚĂ ORDINARĂ CL DIN DATA DE 27.02.2026
DISPOZIȚIE CONVOCARE ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ CL DIN 09.01.2026
DISPOZIȚIE CONVOCARE ȘEDINȚĂ CL DIN DATA DE 09.01.2026
DISPOZITIE CONVOCARE ȘEDINȚĂ ORDINARĂ CL DIN 30.12.2025
DISPOZIȚIE CONVOCARE ȘEDINȚĂ ORDINARĂ CL DIN 30.12.2025
DISPOZIȚIA NR 24-CONVOCARE ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ C.L 14.03.2025
DISPOZITIA NR 24
Dispozitie privind constituirea Comisiei de Disciplina la nivelul U.A.T. Comuna Bretea Romana
dispozitia nr.14-2026
DispozitiePrivind desemnarea consilierului de etică pentru consiliere etică și monitorizarea respectării normelor de conduită în cadrul Primărie Comunei Bretea Română, județul Hunedoara
dispozitia nr.13-2026
Dispozitie privind aprobarea Planului de acţiuni/lucrări de interes local ce vor fi prestate de către persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor de incluziune, din comuna Bretea Română, judeţul Hunedoara, în anul 2026
dispoziția nr.5-2026
Dispozitie privind aprobarea Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgentă pe anul 2026
dispozitia nr.4-2026
Anunț dezbatere publică PH nr.68/2025
Anunț dezbatere publică PH nr.68-2025-Studiu de fundamentare concesiunare retea gaz
P-V ședință extraordinară CL din 20.12.2023
P-V ședință extraordinară CL din data de 20.12.2023
Proiect de hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2023
Proiect de hotarare impozite si taxe locale 2023
proiect de hotărâre nr.83/2018
Proiect de hotărâre nr.83-2018
P-V ȘEDINȚĂ ORDINARĂ CL DIN 30.01.2026
Bretea Română, P-V ședință ordinară CL din 30.01.2026
P-V ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ CL DIN 09.01.2026
Bretea Română, P-V ședință extraordinară CL din 09.01.2026
P-V ȘEDINȚĂ ORINARĂ CL DIN 30.12.2025
Bretea Română, P-V ședință ordinară CL din 30.12.2025
P-V ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ CL DIN 18.12.2025
Bretea Română, P-V sedință extraordinară CL din data de 18.12.2025
ANUNȚ PUBLICITATE DECLARAȚIE DE CĂSĂTORIE ZIMBRU DORIN-FLORIN ȘI TOADER NICOLETA-GEORGIANA
Citește mai multANUNȚ PUBLICITATE DECLARAȚIE DE CĂSĂTORIE TIROI CRISTIAN-SORIN ȘI RĂDOS DORINA
Citește mai multANUNȚ PUBLICITATEA DECLARAȚIEI DE CĂSĂTORIE FRĂȚILĂ SERGIU-ILIE ȘI BOCANU LARISA-ALEXANDRA
Citește mai multANUNȚ PUBLICAȚIE DE CĂSĂTORIE CHESEOAN ADRIAN ȘI ȘERBAN ȘTEFANIA
Citește mai multANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
MINUTĂ DEZB. PUBLICĂ PH NR.82/2025
MINUTĂ DEZB. PUBLICĂ PH NR.82-2025
ANUNȚ DEZBATERE PUPLICĂ PH NR.82/2025
ANUNȚ NR.9-PH NR.82-2025
MINUTĂ DEZBATERE PUBLICĂ PH NR.77/2025
MINUTĂ DEZB. PUBLICĂ PH NR.77-2025
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIA PUBLICĂ DESCHISĂ – Concesionarea serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în comuna Bretea Română, județul Hunedoara, conform H.G. 209/2019
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITATIA PUBLICA DESCHISA Anunt de participare-Monitorul Oficial-Partea a VI-a HCL privind punerea la dispozitia concesionarului a terenurilor HCL privind aprobarea Studiului de fundamentare HCL Comisie evaluare Dispozie Comisie de coordonare si supervizare Anexa nr. 1 – Avizul tehnic de principiu (ATP) Anexa nr. 2 – Avizul tehnic de racordare (ATR)
Declarații de avere și de interese
Declarație de avere și interese Roman Rodica
Declaratie de avere Roman Rodica Declaratie de interese Roman Rodica
DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE FUNCȚIONARI 2024
Declaratie de avere Salistean Alexandru Ilie incetare activitate Declaratie de interese Salistean Alexandru incetare activitate
DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE CONSILIERI LOCALI 2024
Declaratie de avere Bocan Cornel Vasile incetare mandat Declaratie de avere Bultean Razvan Lucian incetare mandat Declaratie de avere Bultean Razvan Lucian numire Declaratie de avere Cimponeriu Gelu incetare mandat Declaratie de avere Cimponeriu Gelu numire Declaratie de avere Darabanti Nelu incetare mandat Declaratie de avere Darabnti Nelu numire Declaratie de avere Dobrean Dorel Daniel […]
DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE DEMNITARI 2024
Declaratie de avere Beica Ioan Aron incetare mandat Declaratie de avere Beica Ioan Aron numire Declaratie de avere Ionescu Gruia Razvan Ciprian incetare mandat Declaratie de avere Ionescu Gruia Razvan Ciprian numire Declaratie de interese Beica Ioan Aron incetare mandat Declaratie de interese Beica Ioan Aron numire Declaratie de interese Ionescu Gruia Razvan Ciprian incetare […]
Transparența veniturilor salariale
Lista funcțiilor publice
Lista functiilor 30.09.2025
Lista functiilor publice si contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Bretea Romana
Lista functiilor publice si contractuale
DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE FUNCȚIONARI 2024
Declaratie de avere Salistean Alexandru Ilie incetare activitate Declaratie de interese Salistean Alexandru incetare activitate
DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE CONSILIERI LOCALI 2024
Declaratie de avere Bocan Cornel Vasile incetare mandat Declaratie de avere Bultean Razvan Lucian incetare mandat Declaratie de avere Bultean Razvan Lucian numire Declaratie de avere Cimponeriu Gelu incetare mandat Declaratie de avere Cimponeriu Gelu numire Declaratie de avere Darabanti Nelu incetare mandat Declaratie de avere Darabnti Nelu numire Declaratie de avere Dobrean Dorel Daniel […]
Rapoarte și studii
RAPORT IMPLEMENTARE LEGEA NR.52/2003 PENTRU ANUL 2025
RAPORT LEGEA NR.52-2003 PENTRU ANUL 2025
RAPORT IMPLEMENTARE LEGEA NR.544/2001 PENTRU ANUL 2025
RAPORT LEGEA NR.544-2001 PENTRU ANUL 2025
NOTIFICARE DEPUNERE RAPORT DE ACTIVITATE CONSILIERI LOCALI PENTRU ANUL 2025
NOTIFICARE DEPUNERE RAPORT DE ACTIVITATE CONSILIERI LOCALI PENTRU ANUL 2025
raport Legea nr.52/2003 pentru anul 2024
raport Legea nr.52-2003 pentru anul 2024
Toate documentele de interes public
RAPORT IMPLEMENTARE LEGEA NR.52/2003 PENTRU ANUL 2025
RAPORT LEGEA NR.52-2003 PENTRU ANUL 2025
RAPORT IMPLEMENTARE LEGEA NR.544/2001 PENTRU ANUL 2025
RAPORT LEGEA NR.544-2001 PENTRU ANUL 2025
Notificare prelungirea duratei execuției lucrărilor conductă Transgaz
Tabel proprietari Transgaz
HCL NR.21/2026
HCL NR.21-2026